După facultate, artiștii au fost repartizați în Kazahstan prin sistemul de repartizare de stat și au trăit în Kazahstan și în munții Tian-Șan aproximativ cincisprezece ani — școala principală a pleinairului, observației și unității artistice.
Peisajul montan se schimbă rapid: cerul, norii, zăpada, piatra, ceața și aerul se pot schimba într-un timp scurt. O schiță durează o oră-două sau mai puțin, iar la munte acest timp devine deosebit de tensionat — trebuie să reușești să păstrezi starea naturii înainte ca aceasta să dispară.
Cu timpul, „cele patru mâini” au depășit sarcina practică și au devenit simbolul unui atelier unitar. Este semnul că arta Grev Kafi este un dialog, nu o sumă a două scrisuri.
Aceeași armonie a determinat mai târziu și caracterul marilor cicluri simbolice: ele sunt gândite ca un întreg, în care pânzele individuale sună într-o structură comună.
Esența semnăturii: „cele patru mâini” la Grev Kafi nu sunt doar un procedeu tehnic, ci un simbol al atelierului unitar și al gândirii artistice armonizate, în care pictura devine rezultatul unei munci comune, indivizibile.